Marea lovitură a lui Iurie Borş.
Mobila italiană, spaniolă şi chinezească care a umplut show-room-urile Chişinăului au primit o replică demnă de toată admiraţia de la unul dintre cei mai tari producători autohtoni de mobilă. La finele lui mai, «Creator Iu. Borş» oferea spre admiraţia vizitatorilor ultima sa colecţie, absolut diferită de tot ce a făcut fabrica în ultimii zece ani.
Furnitura spaniolă şi italiană a luat formele visate de echipa de tineri designeri şi meşteri. Opera finală? Rafinată. În alb şi negru. Sau în culorile florilor de primăvară Minimalism. Bun gust. Desprinsă parcă din cataloagele cu mobilă străină, dar cu o notă locală abia definită… În orice zi, după serviciu sau în weekend puteţi face o escapadă la periferia oraşului să simţiţi noua respiraţie a lui Iurie Borş şi a tinerilor din jurul lui. E fascinant.
Iurie Borş a fost mereu şi mai rămâne un veşnic neliniştit, chiar dacă oricum este tot timpul printre primii… Îi rămâneau permanent nişte puncte de suspensie după fiecare lucrare, nişte gânduri neauzite, nişte lucrururi despre care el credea că ar fi fost mai bine să fi fost altfel…
Se pare că de data asta Iurie Borş a răspuns la toate întrebările. Nu şi-a mai ascuns nici zâmbetul sub şapte lăcăţele. Mobila desenată în creion a tinerei sale echipe a luat azi formele unor interioare europene cu adevărat de lux…
S-ar putea ca această colecţie să impresioneze Europa. Nu zic „să cucerească”, pentru că nu cred că Iurie Borş îşi propune asta. Iar dacă şi-ar propune, ar fi vai şi-amar de capul Europei.